Informații Utile pt. Asigurații / Pagubiții Euroins

Euroins are autorizatia de functionare Suspendata de ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus prin Decizia nr. 262/17.03.2023 retragerea autorizației de funcționare a Societăţii Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia, în temeiul prevederilor legale aplicabile si numirea Fondului de Garantare a Asiguratilor (FGA) ca administrator interimar al societatii, cu sarcina de a asigura administrarea si conducerea activitatii asiguratorului si adoptarea masurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atributiile conducerii societatii se suspenda de drept. Mandatul FGA inceteaza la numirea lichidatorului judiciar. Societății îi este interzis să încheie noi contracte de la data deciziei ASF, 17.03.2023.

Contractele de asigurare încheiate cu societatea Euroins sunt valabile până la data la care intervine una dintre următoarele situații:
– data expirării menționată de contract.
– data denunțării contractului de asigurare de către asigurat printr-o notificare transmisă societății; în acest caz, petenții vor primi un mesaj prin care se confirmă
transmiterea cu succes a cererii lor către adresa de e-mail a Euroins, dedicată primirii cererilor de denunțare.
– în termen de 90 de zile calculate de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, contractele de asigurare încheiate de asigurător încetează de drept (IMPORTANT: momentan NU s-a ajuns la acest pas, Euroins avand doar suspendata autorizatia, nefiind deschisa procedura de faliment)
– data denunțării contractului, după deschiderea procedurii de faliment, (denunțarea adresată lichidatorului judiciar, care își produce efectele în 30 de
zile de la recepționarea solicitării de denunțare, dacă lichidatorul nu răspunde sau, în cazul în care denunțarea este făcută de lichidator, la data notificării
denunțării de către lichidator).

În cazul reînnoirii contractelor sau polițelor de asigurare, deținătorii vor alege o altă societate de asigurare.

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) publică informații utile cu privire la situația în cauză, aplicabile activităților desfășurate pe teritoriul României, respectiv transfrontalier, pe teritoriul statelor membre gazdă, de către societatea de asigurare autorizată în România.

Linkuri / Informatii utile referitoare la situatia Euroins:

Intrebari / Raspunsuri utile:

Am Asigurare (de orice fel) la Euroins, mai e valabila?
  • Asigurarea este si va ramane valabila inclusiv inca 90 zile (cu cateva exceptii) de la data pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii de faliment Euroins in Monitorul Oficial (inca NU s-a ajuns acolo!)
  • Asigurarile de Garantii raman valabile 150 zile de la data pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii de faliment Euroins in Monitorul Oficial
  • Asigurarea obligatorie de Locuinta PAD NU este afectata, ea fiind gestionata direct de PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale)
  • Momentan Euroins are doar autorizatia suspendata, iar daca nu se vor remedia lucrurile in perioada imediat urmatoare, pana la faliment mai este.
Pot cere denuntarea politei si recuperarea banilor pe perioada ramasa valabila?
  • Denuntarea Asigurarii (de orice fel, mai putin PAD) se poate face, daca nu aveti inregistrata o dauna pe ea, printr-o solicitare de denuntare pe reziliere@euroins.ro. iar apoi direct pe siteul FGA (FGARomania.ro)
  • Info necesare de trimis pe reziliere@euroins.ro: serie si numar polita de asigurare, copie CI/BI sau imputernicire in cazul asiguratilor persoane juridice
  • Info necesare de completat pe siteul FGA (FGARomania.ro): Împuternicire / Procură (dacă este cazul) + Copie act identitate + Copie poliță de asigurare + Copie dovada plății primelor de asigurare (în cazul plății primelor în rate) + Dovada denunțării contractului de asigurare înregistrată / transmisă la asigurător (PDF primit direct de la Euroins);
  • Mai multe informatii despre procedura de denuntare, pe siteul FGA (FGARomania.ro)
  • Important: odata reziliata polita actuala, pentru a ramane asigurati, trebuie sa va contractati o alta asigurare, la un alt asigurator de pe piata
  • Conform legislatiei, platile de catre FGA vor incepe sa se faca DUPA 60 zile de la publicarea in Monitorul Oficial (dupa ~ 17.05.2023)
Am vandut masina! Pot cere rezilierea politei si recuperarea banilor pe perioada ramasa valabila?
  • Cererea rezilierii unei polite RCA dupa vanzare, se poate face, daca nu aveti inregistrata o dauna pe ea, printr-o solicitare de reziliere pe email la Euroins (reziliere@euroins.ro), iar dupa ce se primeste validarea de la Euroins, se completeaza formularul direct pe siteul FGA (FGARomania.ro)
  • Info necesare de trimis pe reziliere@euroins.ro: PDF asigurare + serie/nr polita in email, copie CI/BI sau CUI + imputernicire in cazul asiguratilor persoane juridice, dovada vanzarii (contract/factura vizate de primaria vanzatorului + dovada scoaterii de la primarie)
  • Info necesare de completat pe siteul FGA (FGARomania.ro): Împuternicire / Procură (dacă este cazul) + Copie act identitate + Copie poliță de asigurare + Copie dovada plății primelor de asigurare (în cazul plății primelor în rate) + Dovada rezilierii contractului de asigurare înregistrată / transmisă la asigurător (PDF primit direct de la Euroins);
  • Mai multe informatii despre procedura de denuntare/reziliere, pe siteul FGA (FGARomania.ro)
  • Conform legislatiei, platile de catre FGA vor incepe sa se faca DUPA 60 zile de la publicarea in Monitorul Oficial (dupa ~ 17.05.2023), dar teoria zice ca termenul va fi mult peste aceasta data.
Am fost accidentat de un asigurat RCA Euroins DUPA suspendarea autorizatiei (17.03.2023), ce fac?
    • de la suspendarea autorizatiei Euroins, toate dosarele de dauna sunt gestionate direct de FGA.
    • Trebuie deschis Dosar de Dauna online direct pe siteul FGA (FGARomania.ro)
    • suma maxima despagubita de catre FGA pentru o dauna, conform legislatiei, va fi de maxim 500.000 RON
Vreau sa deschid dosar de dauna pt. o Asigurare Facultativa DUPA suspendarea autorizatiei (17.03.2023), cui ma adresez?
  • de la suspendarea autorizatiei Euroins, toate dosarele de dauna sunt gestionate direct de FGA.
  • Dosarele se deschid online direct pe siteul FGA (FGARomania.ro)
  • suma maxima despagubita de catre FGA pentru un contract de asigurare, conform legislatiei, va fi de maxim 500.000 RON
Am dosar de dauna deschis dinaintea suspendarii autorizatiei Euroins, dar nerezolvat. Cui ma adresez?
  • de la suspendarea autorizatiei Euroins, toate dosarele de dauna sunt gestionate direct de FGA, deci trebuie luata legatura direct cu ei (FGARomania.ro)
  • este posibil ca platile sa intarzie, mai ales in prima etapa, pana FGA preia toata gestiunea de la Euroins, care conform legii, e la 30 zile de la retragerea autorizatiei (~ 17.04.2023)
Am dosar de dauna FINALIZAT, deschis dinaintea suspendarii autorizatiei Euroins, dar NEPLATIT inca. Cui ma adresez?
  • de la suspendarea autorizatiei Euroins, toate dosarele de dauna sunt gestionate si platite direct de FGA. Se poate face cerere pe siteul FGA (FGARomania.ro)
  • Conform legislatiei, platile de catre FGA vor incepe sa se faca DUPA 60 zile de la publicarea in Monitorul Oficial (~ 17.05.2023)
Unde pot vedea statusul unui dosar de dauna sau a unei cereri de plata, deschise DUPA suspendarea Euroins (17.03.2023) ?
  • de la suspendarea autorizatiei Euroins, toate dosarele de dauna si platile sunt gestionate direct de FGA.
  • Vezi Status Dosar direct pe siteul FGA (FGARomania.ro)
Am Asigurarea Obligatorie a Locuintei (PAD) facuta prin Euroins, mai e valabila?
  • Asigurarea PAD este doar emisa prin Euroins, dar ea este gestionata de PAID Romania (Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale), asa ca asigurarea ramane valabila pe toata durata ei, fara sa fie influentata cu NIMIC de situatia Euroins (CLICK pt Info detaliate)